Eye
Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 022 804 436

2022

În perioada 5 – 11 iulie 2022, în cadrul Proiectului „Crearea unui Centru de Justiție Familială în Moldova”, finanțat de Departamentul de Stat al SUA, în parteneriat cu Centrul de Drept al Femeilor au fost organizate sesiuni de informare privind completarea Formularului de colectare a datelor în cazurile de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor pentru circa 140 de angajați ai poliției din toate cele 36 de raioane ale țării. Activitățile au fost organizate în contextul constituirii în luna mai a anului 2022 a Comisiei de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie, soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor, având drept scop informarea persoanelor responsabile cu privire la noua procedură de monitorizare a acestor cazuri.

Sub egida Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională Asistență Socială în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație în Republica Moldova a desfășurat 4 ateliere de lucru orientate spre consolidarea platformelor locale de coordonare implicate în reabilitarea victimelor infracțiunilor (12, 19 octombrie și 13, 20 decembrie 2022). În total în cadrul atelierelor au fost instruite 91 de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul II (specialiști din domeniul asistenței sociale, președinții/secretarii Comisiilor teritoriale pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane; șefii structurilor teritoriale de asistență socială și coordonatori ai echipelor multidisciplinare teritoriale), ai serviciilor specializate din țară, precum și reprezentanți ai organizațiilor necomerciale.

În anul 2022 a fost lansat cursul de formare la distanță cu denumirea „Gestionarea cazurilor de violență în familie”, elaborat de Centrul Național de Formare Asistență, Consiliere și Educație din Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii Protecției Sociale, Agenția Națională Asistență Socială, cu susținerea UN Women și sprijinul financiar al Suediei, care este destinat specialiștilor din domeniul social, asistenţilor sociali comunitari şi tuturor persoanelor care lucrează cu victimele violenţei în familie sau care participă la prevenirea și combaterea acestui fenomen.

Cursul este accesibil pe site-ul Agenției pentru gestionarea serviciilor sociale cu specializare înaltă (https://elearn.anas.md/) și poate fi accesat nu doar de specialiști, dar și de orice persoană care dorește să-și aprofundeze cunoștințele despre metodologia, tehnicile și instrumentele de identificare și combatere a cazurilor de violență.