Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și Violenței în Familie, a desfășurat, în perioada 8-15 octombrie 2024 ateliere regionale menite să consolideze eforturile specialiștilor din domeniul violenței în familie și protecția drepturilor copilului.
Aceste ateliere vin ca răspuns la schimbările legislative recente, printre care se numără și actualizarea Legii nr. 45/2007. Redenumită în „Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței în familie”, aceasta reflectă necesitatea unei abordări coordonate și multidisciplinare, care presupune colaborarea între toți specialiștii implicați pentru a oferi sprijin și protecție eficientă victimelor.
Pe parcursul atelierelor, s-a pus accent pe rolul esențial al specialiștilor în domeniul violenței în familie și protecției copilului, evidențiind importanța coordonării activităților interinstituționale. Obiectivul principal este de a asigura un răspuns prompt și eficient, centrat pe victime, în special pe cuplul mamă-copil, adesea cel mai afectat în cazurile de violență în familie.
Răspunsul eficient la violența în familie presupune mai mult decât o singură intervenție – este nevoie de un efort comun, de intervenții rapide și adaptate fiecărui caz, pentru a proteja și sprijini victimele.
Atelierele au fost organizate cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), asigurând participarea a peste 60 de specialiști din cadrul Agențiilor Teritoriale de Asistență Socială și Structurilor Teritoriale de Asistență Socială.
Scopul principal este de a întări capacitatea instituțiilor de a colabora pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, precum și de a asigura un sprijin complet pentru victimele acesteia.
Sursa: Ministerul Muncii și Protecției Sociale


















