Violența împotriva femeilor și violența în familie
Date statistice anul 2023:
Anual Ministerul Muncii și Protecției Sociale colectează date administrative cu privire la fenomenul violenței în familie și elaborează Raportul statistic „Violența în familie”. Scopul Raportului statistic anual este de a cunoaște cum are loc identificarea, înregistrarea, evidenţa şi asistenţa cazurilor de violenţă în familie de către asistenţii sociali comunitari şi alţi specialişti din domeniu în plan naţional, raional și local.
Pe parcursul anului 2023 de către instituțiile din domeniul asistenței sociale și prestatorii de servicii privați au fost sesizate 5082 de cazuri de violenţă în familie, ceea ce reprezintă cu 1931 mai multe cazuri sesizate față de anul 2022. Din numărul total de sesizări, 2922 au fost sesizate de către asistentul social comunitar.

În anul 2023 s-a înregistrat o creştere a cazurilor de violenţă în familie sesizate. Dinamica cazurilor poate fi urmărită în tabelul de mai jos.

La nivel național se atestă o creștere a cazurilor de revictimizare a victimelor violenței în familie. Pe parcursul anilor 2021-2023 recediva acțiunilor de violență în cadrul familiei prezintă în jur de 25% față de cazurile primare de violenţă în familie. Printre cauzele recedivei violenței în familie putem menționa: retragerea cererii/plângerii de către victimă în interesul agresorului urmare a iertării, amenințărilor directe/indirecte din partea agresorului sau percepția miturilor din societate, etc.

Pe parcursul anului 2023 de către sistemul asistenței sociale și prestatorii privați au fost gestionate 3269 dosare. Totodată, de către de către asistenții sociali comunitari și prestatorii de servicii specializate adresate victimelor violenței în familie dezvoltate la nivelul administrației publice locale au fost gestionate 1406 de dosare.

Datele statistice arată că femeile victime ale violenței sunt adesea supuse multiplelor forme de violență, fiind raportate 1759 (37%) de cazuri de acest tip. Violența psihologică, care poate fi la fel de distructivă ca cea fizică, a fost confirmată în 1534 de cazuri în anul de raportare. Aceste date subliniază gravitatea și complexitatea fenomenului violenţă în familie, arătând că victimele nu sunt afectate doar fizic, ci și psihologic.

Statisticile confirmă amploarea fenomenului de violență împotriva femeilor. În anul de raportare, 4322 de femei (92%) au suferit din cauza unui act violent în familie în comparație cu 378 bărbați (8%). Aceste date evidențiază necesitatea unor măsuri suplimentare de protecție și sprijin pentru victime, în special în mediul rural, unde accesul la resurse și servicii este limitat.

Persoanele cu dizabilități, în special femeile cu dizabilități, sunt adesea expuse unui risc mai mare de violenţă. Acest fapt este confirmat de creșterea semnificativă a cazurilor raportate pe parcursul anului – 163 femei. În același timp, 9% dintre victimele cu dizabilități sunt bărbați (19 bărbați), subliniind faptul că violența afectează toate categoriile de persoane cu dizabilități.
Republica Moldova a oferit adăpost și protecție persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina. Cu regret, refugiații au devenit o nouă categorie vulnerabilă de victime ale violenței, reprezentând 3% din numărul total de cazuri
Femeile refugiate sunt supuse unui risc ridicat de forme de violenţă. Datele statistice indică că violența în familie este cel mai des comisă în cadrul unei gospodării sau în interiorul familiei, cu predilecție de către partenerul intim, dar și de alți membri ai familiei, cum ar fi părinții sau alte rude. Conform informațiilor furnizate:
- 3892 cazuri de victime ale violenței în familie implică conlocuirea victimei cu agresorul;
- 51% dintre cazurile de victime ale violenței în familie implică victime care sunt căsătorite legal;
- 25% dintre cazurile de victime ale violenței în familie implică victime care sunt într-o relație asemănătoare celor dintre soți (concubinaj).
Sursa: Raport Statistic ,,Violența în Familie” anul 2023
Date statstice anul 2022
Sistemul de asistenţă socială a înregistrat în anul 2022, 3151 sesizări pe cazurile de violenţă în familie, cu 481 sesizări mai puțin în comparaţie cu anul 2021. În baza sesizărilor au fost înregistrate 2634 de cazuri, iar confirmate 2722 de cazuri, fiind în scădere cu 83,9% în 2022 faţă de anul precedent.

Din totalul cazurilor înregistrate, 77,6 % sunt cazuri primare şi 22,3 % – repetate. Se observă o creştere a cazurilor primare înregistrate faţă de 2021. Acest fapt relevă necesitatea îmbunătăţirii intervenţiei sectoriale şi intersectoriale în cazurile de violenţă în familie.

În baza cazurilor înregistrate, asistenţii sociali au gestionat pe parcursul anului 2022 – 1404 dosare de violenţă în familie. Cele mai multe dosare au fost gestionate de Structura teritorială de asistență socială Nisporeni – 127, Bălţi – 121, Telenești -116, Străşeni – 111, Leova – 106. Structurile teritoriale de asistență socială Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Ceadîr-Lunga, Dondușeni, Fălești, Orhei, Soroca, Telenești au gestionat sub 10 dosare de violenţă în familie, iar restul unităților administrative-terioriale de la 10 la 100 de dosare.

Analiza în dinamică a formelor de violenţă în familie înregistrate de sistemul de asistenţă socială în anul 2022 la 2722 de victime ale violenței în familie, în comparaţie cu formele de violenţă înregistrate la 3242 de victime ale violenței în familie din anul 2020, atestă o scădere a înregistrării cazurilor de violenţă fizică, violenţă psihologică si violenţă spirituală.

În anul 2022, 87,0% dintre victime au fost femei, iar 13,0% bărbaţi. Totodată menționăm că, din cele 2722 de cazuri înregistrate în anul 2022, în 61 de cazuri victime a violenţei în familie au fost persoane cu dizabilităţi (47 femei și 14 bărbați) ceea ce a constituit 2,2% din numărul total de cazuri înregistrate.
Cele mai afectate femei de victime ale violenței rămân a fi femeile cu vârsta de 18-34 de ani. În anul 2022 ponderea femeilor cu vârsta de 34-49 de ani, precum si a femeilor cu vârsta de +65 ani în totalul numărului de victime a crescut. Informații detaliate după componenta de vârstă pot fi urmărite în figura de mai jos.
Sursa:Raport statistic privind „VIOLENŢA ÎN FAMILIE” 2022
Date statistice 2021
Sistemul de asistenţă socială a înregistrat în anul 2021 o creștere de 30,4 % a sesizărilor pe cazurile de victime ale violenței în familie, față de anul 2020. În baza sesizărilor au fost înregistrate 3157 de cazuri de violenţă în familie ceea ce reprezintă 87 la sută din numărul cazurilor sesizate.

În baza cazurilor înregistrate, asistenţii sociali au gestionat pe parcursul anului 2021 – 1565 dosare de VF. Cele mai multe dosare au fost gestionate în Bălți – 212, Nisporeni – 117, Strășeni – 103. În 6 raioane (Basarabeasca, Briceni, Ocnița, Orhei, Soroca, Ceadîr-Lunga) s-au gestionat sub 10 dosare, iar restul de la 10 la 100 de dosare.
Datele administrative prezentate de structurile teritoriale de asistență socială atestă preponderenţa cazurilor de violenţă fizică – aproape fiecare al doilea caz, urmată de violenţa psihologică – fiecare al 4-lea caz şi multiplele forme ale violenţei – aproape fiecare al 5-lea caz. 2.

În anul 2021, 88,0 % dintre victime au fost femei, iar 12,0 % bărbaţi. Observăm că a crescut ponderea femeilor-victime înregistrate în anul 2021 în comparație cu anul 2020 cu 87,3%.

Cele mai afectate femei rămân a fi femeile cu vârsta de 18-34 de ani. În anul 2021 ponderea femeilor cu vârsta de 34-49 de ani, precum și a femeilor cu vârsta de +65 ani a crescut. În ceea ce privește bărbați victime, în anul 2021 se observă schimbări referitor la vârsta celor afectați. Ponderea bărbaților a scăzut în toate grupele de vârstă cu excepția celei de 35-49 de ani.

Privind accesarea serviciilor de asistență și protecție, 2015 victime au beneficiat de servicii din partea sistemului de asistenţă socială, în anul 2021. Cel mai frecvent a fost orientată spre prestaţiile băneşti (25,3%), serviciile psihologice (11,5%), serviciul de sprijin pentru familiile cu copii (6,8%), suport monetar (6,8%), plasament (5,4%), ghidare pentru angajare în câmpul muncii (2,6%), servicii juridice (1,3%), orientare profesională (0,8%), etc. Semnalăm că în cazul a 46,3% au fost evidenţiate alte servicii decât cele nominalizate în fișa statistică şi care pentru viitor ar trebui indicate.
Sursa : Raport statistic privind “VIOLENŢA ÎN FAMILIE” 2021
Date statistice 2020
Sistemul de asistenţă socială a înregistrat în anul 2020, 2748 sesizări pe cazurile de VF, cu 267 sesizări mai puțin în comparație cu anul 2019.

Situaţia referitoare la numărul de sesizări este diferită în profil teritorial. Un număr mare de sesizări a fost raportat de raionul Drochia – 344, mun. Bălți – 198, mun. Chișinău – 192, raionul Nisporeni – 174, raionul Călărași – 139. Numărul mediu de sesizări înregistrate a fost de 80 per fiecare din cele 35 de unităţi teritorial-administrative. În mediu în anul 2020 au fost aproximativ 7 sesizări pe caz de violenţă pe lună per fiecare raion.
În baza sesizărilor, după evaluarea inițială realizată de asistenții sociali comunitari, au fost înregistrate 2292 cazuri de violenţă în familie, cu implicarea a 2450 de victime. Aproximativ 70% din totalul acestora au beneficiat de servicii din partea sistemului de asistenţă socială.

Analiza datelor administrative privind formele de violență înregistrate atestă preponderenţa cazurilor de violenţă fizică – aproape fiecare al doilea caz, urmată de violenţa psihologică – fiecare al 4-lea caz şi multiplele forme ale violenţei – aproape fiecare al 5-lea caz. Formele de violenţă pot fi analizate în dinamica în imaginea reprezentată mai jos.

Din cele 2292 de cazuri înregistrate în anul 2020, în 52 de cazuri victime a violenței în familie au fost persoane cu dizabilităţi, ceea ce a constituit 2,26% din numărul total de cazuri înregistrate. Din cele 52 de VVF cu disabilități, 39 sunt femei şi 13 – bărbaţi.
Cele mai afectate femei de VF rămân a fi femeile cu vârsta de 18-34 de ani. În anul 2020 ponderea femeilor cu vârsta de 34-49 de ani, precum și a femeilor-VVF cu vârsta de +65 ani în totalul VVF a crescut. În ceea ce privește bărbații-VVF, în anul 2020 se observă schimbări referitor la vârsta celor afectați. Ponderea bărbaților-VVF a scăzut în toate grupele de vârstă cu excepția celei de 35-49 de ani. Tabloul detaliat cu vârsta victimelor violenței poate fi vizualizat mai jos.

Sursa : Raport statistic privind “VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE” 2020
Biroul Naţional de Statistică în premieră, în anul 2010, a realizat studiul Violenţa faţă de femei în familie, care a presupus o abordare mai complexă prin combinarea rezultatelor cercetărilor cantitative şi calitative.
Obiectivul de bază al acestui studiului a constat în oferirea informaţiei comprehensive privind violenţa faţă de femei în Republica Moldova, cu identificarea cauzelor, estimarea prevalenţei diferitor forme de violenţă, frecvenţa şi gravitatea actelor de violenţă, precum şi impactul, consecinţele acestui flagel asupra sănătăţii fizice şi mintale a femeilor-victime.




Sursa: Raport statistic privind “VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE” 2020


Sursa: www.moldova.org



Sursa: https://politia.md/sites/default/files/date_statistice_violenta_in_familie_sem.i_2024.pdf
politia.md/sites/default/files/ni_privind_infractiunile_ce_atenteaza_la_viata_persoanei_si_cele.pdf

CNAJGS
2023
Din numărul total de 2642 cazuri de asistență juridică garantată de stat acordată victimelor, 1690 au constituit cazuri de acordare asistenței juridice victimelor violenței în familie.
2022
Din numărul total de 1324 cazuri de asistență juridică garantată de stat acordată victimelor, 1 085 au constituit cazuri de acordare asistenței juridice victimelor violenței în familie.
2020
Din numărul total de 1043 cazuri de asistență juridică garantată de stat acordată victimelor, 996 au constituit cazuri de acordare asistenței juridice victimelor violenței în familie, inclusiv copii.
2019
Din numărul total de 1024 cazuri de asistență juridică garantată de stat acordată victimelor, 948 au constituit cazuri de acordare asistenței juridice victimelor violenței în familie, inclusiv copii:
2018
Din numărul total de cauze (1160) de asistenţă juridică garantată de stat acordată victimelor, în 1025 cauze au fost beneficiari victimele violenţei în familie, inclusiv copii.
2017
Din numărul total de cauze (1016) de asistenţă juridică garantată de stat acordată victimelor, în 906 cauze au fost beneficiari victimele violenţei în familie, inclusiv copii.
Sursa: https://cnajgs.md/ro/date-statistice


Sursa: https://egalitatedegen.md/mdocs-posts/studiul-realizat-de-osce-bunastarea-si-siguranta-femeilor/
Egalitate de gen
Biroul Naţional de Statistică publică anual publică Portretul statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova.
- Portretul statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova 2024
- Portretul statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova 2023
- Portretul statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova 2022
- Portretul statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova 2021
- Portretul statistic al femeilor şi bărbaţilor în Republica Moldova în anul 2018
- Portretul statistic al femeilor şi bărbaţilor în Republica Moldova în anul 2017














