Eye
Desaturate
Invert Mode Inverse Color
Link Highlight links
Keypad Keyboard navigation
Triangle Black cursor
Triangle White cursor
Remove Circle Small text
Add Circle Large text
Refresh Reset
Close Close

Ce este asistenţa juridică garantată de stat?

Noțiunea de asistență juridical garantată de stat înseamnă acordare a serviciilor juridice prevăzute de legislație din contul mijloacelor destinate acordării unor astfel de servicii persoanelor care nu dispun de suficiente mijloace financiare pentru plata lor şi care întrunesc condiţiile stipulate de legiuitor.

Asistenţa juridică garantată de stat constă în:

  1.  oferire de informaţii, prin consultaţii și explicaţii în probleme juridice; 
  2. întocmire de acte juridice; 
  3. reprezentare în faţa autorităţilor administraţiei publice;
  4.  apărare a intereselor în procesul penal și în cadrul procedurii în cauze contravenţionale; 
  5. apărare și reprezentare a intereselor persoanei în cadrul procesului civil și în instanţa de contencios administrativ.

Tipurile de asistenţă juridică garantată de stat:

a) asistenţă juridică primară – furnizare de informaţii privind sistemul de drept al Republicii Moldova, privind actele normative în vigoare, drepturile şi obligaţiile subiecţilor de drept, privind modalitatea de realizare şi de valorificare a drepturilor pe cale judiciară şi extrajudiciară; acordare de consultanţă în probleme juridice; acordare de asistenţă în vederea întocmirii actelor juridice; acordare a altor forme de asistenţă, care nu intră în categoria de asistenţă juridică calificată;

b) asistenţă juridică calificată – acordare a serviciilor juridice de consultanţă, reprezentare şi/sau apărare în organele de urmărire penală, în instanţele judecătoreşti pe cauze penale, contravenţionale, civile sau de contencios administrativ, reprezentare în faţa autorităţilor administraţiei publice.

Asistenţa juridică primară poate fi acordată de para-jurişti şi de asociaţiile obşteşti specializate în acordarea de asistenţă juridică.

Parajuristul este persoană care se bucură de o înaltă stimă din partea comunităţii locale, avînd studii juridice incomplete sau studii superioare complete, care nu practică activitate de avocat şi care, după o instruire specială, este calificat să acorde asistenţă juridică primară membrilor comunităţii.

Pentru asistenţă juridică primară, victima se adresează subiecților autorizați (parajuriști sau asociațiilor obștești specializate), din raza domiciliului său printr-o cerere scrisă sau adresare orală. Asistenţa juridică primară se acordă imediat, la momentul adresării.

În cazul imposibilităţii de acordare imediată a asistenţei, solicitantului i se va comunica data şi ora audienţei ce urmează să aibă loc în cel mult 3 zile de la data adresării cererii scrise sau orale. Asistenţa juridică calificată se acordă de către avocaţi publici.